Intalnire cu un anotimp

     Usa se deschise.Urca cele 3 trepte calm si se aseaza pe un scaun liber.Aerul rece de octombrie tarziu il facu sa-si indese mainile in buzunar, intr-o incercare curajoasa de a nu pierde lupta cu primul fior.Si reusise.Privirea lui tulbure si fixa ii trada reveria.Respiratia sacadata, rasuflata in gulerul ridicat pentru un plus de caldura avea sa devina din necesitate , placere atunci cand ea ii aparu in fata.
   Narile i-au fost inundate.Nu mai simtise ceva atat de sublim, seducator si subtil niciodata.Sursa era aproape.O privire subtila la fata din fata scaunului lui si simtea deja ca o cunoaste.Parul ei negru si lung, machiajul nestrident si ochii aceia caprui il fermecasera neconditionat.Remarcase si cum buza superiora era putin indoita in exterior, lucru care ii marea frumusetea si mai mult.Nu era perfecta, si asta era perfect.
   Era imbracata intr-un mini-palton bej deschis, care ii urmarea formele deloc exagerate.Pantalonii stilati, nu foarte mulati erau culoarea cerului mohorat de afara.Calca in niste cizmulite din acelasi bej deschis din piele intoarsa.Fata asta purta toamna ce tocmai sosise si mirosea a vara care tocmai plecase .Ce sinestezie glorioasa.
   Mai trase un ochi pe geam si parfumul ei adanc in piept si realiza ca uitase de racoare.Acum era relaxat si introspect.Se gandea cum sa o analizeze cat mai subtil.Nu vroia sa o alunge, dar era constient ca nici nu o va aborba.In starea lui ar fi fost un dezastru.Se simtea ca un copil sarac in fata unui magazin de jucarii.Impacat cu realitatea ca intre el si ea era un geam gros pe care scria "Nu atingeti exponatele", isi puse dreptul peste stangul si cu mainile la piep trase din nou aer in piept.
   Era genul de fata care stie cine e si ce poate.Familie buna, dar nu destul de buna.Eleva excelenta, actuala studenta probabil.Isi imagina cum se comporta in societate si prin prisma lui ea aborda orice situatie cu tact.Fiind complimentata multumea respectuos, dar nu trada emotie.Fiind atacata , ataca inapoi dar nu o vedea in stare sa umileasca pe nimeni.El era  convins acum ca tipa asta stia ce inseamna puterea unei femei si o folosea cu intelepciune.Stia deja ca modestia nu are loc intre atatea calitati.Si de ce ar avea?
   Cu toate astea nasul nu ii era sus, un adevarat paradox...
   Cum sa nu aprecieze o asemenea faptura cand zilnic se simtea inconjurat doar de femei deloc demne de darurile primite.Singurele daruri gratis.Mai mult, multe dintre ele apreciaza ca acestea nu sunt destul, si peste naturalete adauga cea mai vulgara forma de sintetic, devenind instant din fiinte finite, desavarsite, partial artificiale.Daca ea era usor de confundat cu un anotimp, nu trebuia privita ca un manechin.Se gandea la cat de trist e faptul ca dispar anotimpuri si apar manechine si ca dispar flori dar apar florarese...
   Un sunet strident il intoarce pe Pamant.
   S-a trezit ca din vis cand a ajuns la celalat capat al tramvaiului.Mirosul de parfum era inca prezent desi mai slab acum...Ii placea sa creada ca l-a inspirat el pe tot.Se ridica de pe scaun, semi-amortit,  si se aseaza langa usa, in spatele ei.Ajunsi in statie, fara sa-si dea seama intind amandoi mana spre butonul care deschidea usa.
   -Hai sa apasam amandoi, ii spuse .
Mainile lor drepte s-au unit, intr-un gest fin si gentil.Era sigur surprinsa dar relaxata.Asa cum credea, nici o emotie tradata.Usa se deschide si inainte de a se pierde in multime ea, intr-o secunda care pentru el a durat o vesnicie, intoarce capul  si ii zambeste...atat.Trage ultima gura de parfum si o indosariaza ca pe un secret bine ascuns.Rasufland in guler, stia ca parfumul ei s-a preschimbat in aburi, la fel cum amintirea ei va disparea cu timpul.I-a zambit un anotimp...
   
   Daca barbatii ar trebui sa fie niste munti, atunci femeile sunt raurile care ne mentin viata.Dar raul trece si prin stanca si fara sa vrem, suntem crestati de sanuturile pe care nu le mai parasesc niciodata.

Pace...

   De curand am ajutat pe cineva care nu trebuia ajutat.Am facut-o din pura compasiune si am fost traznit pentru asta.Dar nu mai mult decat el.

   Viata lui a decazut in haos si doar in cateva zile a pierdut ceea ce cladise in ultimele luni, pana si dorinta de-a traii.Povestea lui e cronica unui ratat.Genul de om care poate prin inteligenta lui sa revolutioneze, sa creeze si sa schimbe in bine dar o foloseste pentru a distruge, defaima si manipula totul pentru binele personal.Eu i-am intrat sub piele si l-am cunoscut in detaliu.I-am fost , alternant, si victima si asociat si prieten si dusman si frate si tata.I-am distrus si mi-a distrus multe, dar impreuna am trecut peste toate distrugerile care se abateau asupra noastra.Putea fi liderul promis sau omenul temut.

   Povestea lui nu are sfarsit fericit si nu va avea sfarsit.El acum simte cu adevarat iadul.Nu mai poate traii cu el dar nu are puterea sa intrerupa asta.Se uraste si nu poate schimba nimic.

   Eu ma uit la el ca la o luna neluminata de soare.Din cat de asemanatori eram, acum nu mai avem nimic in comun.

   Eu radiez o pace nemaintalnita, un optimism greu de imaginat si starea asta de spirit am cautat-o toata viata.Si a venit intr-o zi ploioasa de Mai, intr-o intersectie aglomerata sub forme bine definite si atragatoare.Ochii ei si-au serpuit cararea catre un loc mult prea inzapezit de insecuritati, si l-au incalzit.Inima ei a copiat ritmul alerg si sacadat al inimii mele grele, si l-a calmat.

   Povestea mea abia incepe si, precum un vinil nou straluceste.Povestea lui o ia de la inceput, precum un disc plin de purici si diform.Si se va repeta pana cand acum patefonului va trece prin el.

   Si atunci el va traii in fiecare suflet care se dezamageste pentru a miia oara in acelasi fel, pentru acelasi motiv sau cu acelasi scop.

   Eu voi traii in speranta pe care cei de sus o simt cand isi dau seama ca exista scapare.Multumita tie.Multumita lui.

                                                          Pentru Emanuel,

Variante sau...nimic?

Stau des si ma gandesc la ce va fi.Sau mai degraba ce'ar fi daca?
Pe intrebarea asta pornesc de fiecare data in calatorii incredibile prin lumi paralele dar asemanatoare, lumi in care fiecare zambet sau stea cazatoare imi poate schimba destinul.Asa voi fi mereu, sentimental.

Luna e de mult timp pe cer.Dar timpul e relativ.
Stau in fata calculatorului singur, intr-un birou gol.Orele peste program imi distrug sanatatea dar stiu ca merita.Sunt stresat, irascibil si usor de iritat.Rapoartele ma omoara iar cariera pare a se fi oprit.Rutina mea existentiala si lipsita de zambete sincere ma paralizeaza mental din ce in ce mai mult.Iar ea nu e acolo sa ma aline.Iar daca e nu stiu cum o cheama, si nu e treaba ei sa ma aline.Timpul nu mai inseamna nimic, dar banii inseamna timp.Copilul meu zace intr-o poza inramata pe biroul plin de hartoage.E iarna si e doua.


Se face dimineata.O alta zi de necunoscut.
Ma indrept catre pupitru sa ii felicit.Au mixat extraordinar.O alta noapte energica intr-o parte sau alta a globului.Calatoresc mult si imi place.Nu fac nimic oficial, deci sunt liber-profesionist.Ajung sa cunosc diferite culturi si sa vad lucruri incredibile.Asta cand ies din club.Am multe regrete si regret cate ceva zilnic.M-am obisnuit.Scopul scuza mijloacele.Imi place sa imi imaginez ca stiu cum e sa pierzi ceva cand adevarul e ca am uitat de unde am plecat.Nu-mi mai pasa.Exploatez, fur si insel.Totul pentru binele meu.Ma vezi peste tot.E vara si e cinci.


Soarele imi bate in ploape.Dar pielea ta catifelata luceste mai tare.
Unduitor ca un sarpe ma fac nevazut.Tu te adancesti in somn, acoperita de raze si o patura alba.Ma pierd un pic.Zambesc la gandul ca, spre deosebire de soare , tu esti mereu aici.Sau asa am impresia.Sunt fericit, esti tot ce am nevoie.Cineva care sa ma calmeze cand sunt nervos, sa ma motiveze cand sunt descurajat, sa ma amuze cand sunt trist si sa fie aeroport pentru raze in fiecare dimineata.Ziua mea urmeaza sa fie incurcata, cazuri peste cazuri.Dar stiu ca vei la un telefon distanta.Teoretic.Si inca mai continui sa ma uit la tine cum dormi.E primavara in suflete.


Vantul taios prevesteste iarna.E totul mort iar totul pare ca dupa o mare inmormantare.
Copacii plang frunze in fata mea.Iar eu nu mai am lacrimi.Urasc tot, de la trecutul anevoios si plin de probleme pana la prezentul ratat pentru un viitor nesigur.Traiesc de pe'o zi pe alta.Nu fac nimic.Am impresia ca sunt cel mai batut de soarta si ma trezesc gandindu-ma des la moarte.Toata viata mi-am demonstrat ca sunt prost, urat si netalentat.Si mi-a intrat in cap.Pana si tigarile au devenit lux iar apartamentul asta gol nu ma ajuta cu nimic.Nu am nimic sa ma bucure.Amintirile au murit odata cu speranta la mai bine.Oftez des si casc.Ma uit la televizor si rad fals.Ma prefac viu si nimanui nu ii pasa.E toamna si e seara.

Noi sau ei...

    Observ, voi nu faceti asta? Sau sunteti genul individualist caruia ii pasa doar de el/ea? 
    Observ hotie, rautate, coruptie si nepasare.Observ cum pe zi ce trece traiul pe care il ducem ne face reci si tari la piatra sau deopotriva ne inmoaie sub presiunea grijilor si neajunsurilor.Cat de rau poate fi un om care cheltuie sute de euro zilnic si nu ajuta sinistratii?
    Media ne bombardeaza cu o realitate dramatizata dar, slava domnului, aparent obiectiva.Tabloidele ne baga pe gat persoane imorale si lipsite de bun simt iar generatiile care vin le iau drept exemple.Cand un copil de 9 ani te injura de morti fiindca asa a auzit el ca se face, cum sa iti mai pese de viitor?Cand alt copil de 14 isi baga un ac in muschi prin care pompeaza chetamina, cum sa speri la bine?
    Romania se transforma in cel mai prost exemplu pe zi ce trece.Iar daca vin alegerile , noi cu cine votam?
    Alt hot care ne va promite o viata fara panica crizei economice care, dupa cum se vede, nu se mai solutioneaza.E un fel de pase pase gol cu banii europei.Iar golul e tot in buget.Intodeauna va fi.Fiindca adevaratii fotbalisti dau pase in fata camerelor.Si se descurca de minune.Ei stiu ca noi stim, dar cand dau dovada de atata ignoranta si sete de putere cum poate un om ca mine sa mai spere ca, in viitor, va avea casa?Familie? Un venit stabil fara frica concedierii?
    Cand "Siguranta si Incredere" patruleaza noaptea pe langa scandaluri, cum sa nu iti faci dreptate singur?
    Cand se scot sabii ninja si pistoale in strazi si se folosesc, ne amintim cine e de vina?


    Cum a spus si Tudor Chirila, salvarea sta in generatii.Dar generatiile crescute de parinti nepasatori si neglijenti, merita sa fie salvarea noastra?
    Toata lumea e facila, toti traiesc de azi gandindu-se la ce fac maine.Viitorul a ramas undeva inafara oricarui plan.Toti se plafoneaza intr-o rutina existentiala si sufocanta.Toti vor bani.Iar cei care nu vor bani, ar face orice sa ii pastreze.Chiar daca asta inseamna sa calce pe cadavre.Sau sa dea o mita mica unui alt sclav.La Caragiale asta se numea Lantul Slabiciunilor.Doar ca in tara asta singura slabiciune a fiecaruia dintre noi este banul.


    Romania, tara in care daca faci bani putini trebuie sa-i faci des.Ma intreb...cine mai stie ce e respectul?Sau prietenia lipsita de scop?Sau grija fata de cei din jur, sacrificiul ?Unde dispar chestiile astea?Spre ce ne indreptam?Unde vom ajunge?Pai...la sfarsitul vietii.Dar oare cati dintre noi vor sti ce inseamna sa mori stiind ca nu ai facut in viata decat sa ai grija de cei din jurul tau.Oare cati dintre noi vor murii fara sa regrete nimic?


    Intr-o societate in care fiecare cetatean care are in sange THC  este considerat infractor , copii se sinucid pe zi ce trece din neglijenta parintilor.Telefoane mobile sau masini luxoase in mainile unora care nu au cunoscut in viata lor munca, facilitate si interese...tarani emacipati si gropi.Mita si mafie.Romania.Cand aterizezi pe'aeroport tine bine de bani.


    Imi puteti spune sigur ca nu voi murii prematur daca voi incerca sa fac bine?





ROMANIA TREZESTE-TE!!!! Bai Tudore, unde vezi tu oamenii astia inteligenti cu care ar trebui sa ma'nhaitez?

Ei cica au ce sarbatorii...

De la tot la nimic.

    Apari odata cu mine si cresti, asemenea unui boboc de floare ne dezvoltam impreuna.Cand sunt mic, esti naiv si influentabil.Ma porti prin vise de neoprit si ma cred orice, oricine si oricum.Atunci pot sartt intr-un picior urmarind o piatra si doar atunci pot alerga fara destinatie.Doar atunci pot simtii si doar atunci pot vedea lumea pentru ceea ce e.Doar atunci nu stiu minciuna.Si de atunci esti langa mine.

    Dar timpul trece, si tu tot nu pleci.Cresc in ochii tuturor dar doar in ochii tai raman copil.Ajung la scoala unde ii vad pe ei.Ei nu m-au vazut niciodata, dar tu tot timpul ai stiut ca exist, mi-ai fost esenta.Si cresti odata cu mine.

     Liceu acum, incep sa-ti pun la idnoiala existenta.Parca nu esti complet.Erai complet candva, dar am uitat.Si daca eu uit tu nu imi poti amintii.Iti caut completare in jur, dar gasesc nimic.Nimic nu iti seamana, nimic nu poate fi ca tine, esti tu.Sunt eu.

    Precum o floare ne-am dezvoltat impreuna.Dar oare de ce nu mai vad lumea exact asa cum e?

  Sa fie timpul?Sa fie varsta?

Esti inca aici, dar dispari pe zi ce trece...

    Am auzit povestea asta, altii ce-au fost parasiti si-au devenit de piatra.Dar tu refuzi sa pleci ,imi esti in ganduri si in vise.Nu vreau sa te pierd, dar lumea e mai rea acum, iar piatra pe care o urmaream sarind acum te striveste si creste odata cu noi.Acum suntem trei.Ne dezvoltam impreuna ca o floare, crestem si ne invatam.

    Timpul nu iarta pe nimeni, si vocea ta aproape a disparut.Imi suna in cap cand nu ma gandesc la nimic sau cand ma gandesc la tot.

    Acum sunt mare, iar tu esti mai complex.Am dese ori impresia ca soaptele tale ma mint.Deci nu iti mai dau crezare.Piatra devine din ce in ce mai suportabila.Se imbiba de griji, responsabilitati si regrete.Nu-mi este greu, este firesc.

    Pe zi ce trece, mai impietresc si eu un pic.Oare am uitat cum e sa alergi fara destinatie?Sa canti fara versuri sau sa te gandesti fara logica?Sa crezi in zmei, in albastru si in rosu, in  zambet si in...mine?

    Tu nu mai esti deloc, desi...inca iti simt prezenta.

    Parca am crescut impreuna, parca ne-am dezvoltat asemenea unei flori.Acum am ramas singur...

    Tu suflete ai murit floare, in timp ce eu am devenit de piatra.

Optimism

Dand next blog after next blog, am dat de un tip din america care a descris la un moment dat foarte tare cum a capatat el fericirea.Il citez...

"It went like this.

For a while in my life, I was unhappy. Just. Like being caught in a rainstorm, you know?

And then I got tired of being unhappy, but I didn't know how to fix it. So I just ignored my feelings for a long time. So I almost forgot about them.

Then, I wanted to feel things, like happiness, but I couldn't. I couldn't figure out what it felt like.

So then I spent a long time trying to remember how I felt.

And then I remembered - I was really unhappy.

So then I spent a lot of time thinking about why I was unhappy.

I discovered that I was unhappy for real reasons, like five of them.

So I started fixing them.

This has pretty much brought me to the present day."

                                                                    publicat pe s u y e o n in nyc: reports from the good life